Dintre multele proiecte rămase nefinalizate după trecerea sa în nefiinţă la unul a ţinut în mod cu totul şi cu totul excepţional. Este vorba de manuscrisul „Dascăli, ziditori de suflete” în care a adunat ca o albină toate cuvintele de bine ale unor mari personalităţi ale neamului românesc adresate dascălilor care i-au format. În concepţia sa aceasta era o datorie care o avea faţă de profesiunea căreia i-a dedicat întreaga viaţă. A terminat-o înainte de 89 şi a încercat să o tipărească la nenumărate edituri. După 89 chiar a început să strângă bani dar niciodată nu a reuşit să facă faţă inflaţiei galopante din acei ani. S-a stins fără să-şi vadă visul cu ochii. Când s-au împlinit 10 ani de la trecerea sa în nefiinţă, şi cu ajutorul fiicei sale, Ileana Albescu am tipărit cartea şi i-am lăsat un exemplar pe piatra de mormânt.
În cadrul saitului dedicat memoriei sale publicăm această lucrare mai jos, în cinci părţi.